Copii obosiți și surmenați? Întreabă-te cât și în ce fel se joacă!

Un dialog neconvențional despre joc și implicațiile acestuia în creșterea și dezvoltarea copilului, cu invitata săptămânii, Cecilia Ardusătan, psiholog-psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din România, specializată în psihoterapie integrativă, video-blogger pe teme de psihologie și de curând, autoare de cărți pentru copii.

Cât se joacă copiii noștri? Cum se joacă? Cu ce și în ce context? Iată câteva întrebări pe care ar trebui să și le pună orice părinte sau educator.

• S-a tot vorbit despre importanța jocului în creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copilului. Credeți că se impune o conștientizare asupra importanței, beneficiilor și funcțiilor sale?

În primul rând, ar trebui părinții conștientizați că privitul la TV și jocul haotic pe calculator, în neștire, este total nesănătos. Eu de aici aș porni. S-a dovedit științific că succesiunea de culori, prim-planuri, rapiditatea cu care se derulează acțiunea pe ecran este extrem de dăunătoare. Li se distruge copiilor exact ceea ce au ei nevoie pentru școală: atenția și răbdarea. Să nu mai vorbim de faptul că acești copii devin din ce în ce mai nefericiți. Ca efect vizibil, observați, fie copii care stau deoparte, semn clar că acel copil are dificultăți în stabilirea de conexiuni cu alții, fie copii extrem de violenți.

Prin jocul împreună cu adulții și nu numai, copilul învață despre relații! Părintele trebuie să fie răbdător cu copilul său până când acesta reușește să-și croiască “drumul afară din grota plictiselii și a lipsei de chef”. De multe ori, copiii sunt ignorați! Adulții “scapă” de ei, lăsând-i la tabletă și televizor, că așa “sunt cuminți”.

Părinții trebuie să înțeleagă că principala cale de comunicare a copiilor este jocul. Rolul adultului în joc poate fi minim, atât cât să ofere siguranță. Jocul are o semnificație profundă pentru copil, dar și pentru adult. Așa cum respirăm fără să ne gândim la acest lucru, copiii folosesc jocul într-un mod natural pentru a stabili o conexiune, pentru a-și întări încrederea în sine sau poate pentru a-și vindeca o suferință. De exemplu, un copil care are o boală și a fost traumatizat prin spitale, ajuns acasă, ia o păpușă și imită că-i dă o injecție, exact cum i s-a întâmplat și lui. Așa își materializează el trauma. Lăsați-l să o facă! Astfel copilul își descarcă emoțiile negative pe care le-a acumulat pe durata experiențelor prin care a trecut.

• Aș dori să vorbim puțin și despre virtuțile psihoterapeutice ale jocului, care sunt mai puțin cunoscute, însă la fel de importante.

Psihoterapia cu copiii nu este așa de simplă cum pare. De cele mai multe ori, părinții vin cu copilul “că are probleme” și au așteptări nerealiste ca și cum terapeutul ar avea o “cheiță” de care copilul este tras și “gata”, problema a trecut! Dar, asta este o altă chestiune.

Importanța terapiei prin joc este extraordinară. Copiii se exprimă foarte natural prin acest mod. Putem folosi desenul, plastilina, muzica, păpușile, povestea, dansul etc. De exemplu, unui copil îi vine mult mai ușor să comunice prin intermediul unei păpuși, decât să spună direct ceea ce îi este greu să exprime. În acest caz, păpușile oferă o oarecare distanță, e ca și cum nu ar fi vorba despre el și astfel, îi este mult mai ușor.

Jocul cu apa…nu doar în cabinet, ci și în spa-urile unde sunt tot felul de jucării gonflabile, are efecte uimitoare asupra copiilor. Un simplu lighean cu apă în care copiii să se joace cu jucării în miniatură îi relaxează fantastic. E întoarcerea în uter, unde am fost cei mai relaxați!

• Cum ați caracteriza rolul locurilor de joacă? Este acesta unul decisiv în prevenirea obezității infantile?

Locurile de joacă sunt minunate, în ideea că facilitează interacțiunea liberă între copii. Sunt folositoare și atunci când părinții sunt prea obosiți, epuizați, iritați, după o zi grea la muncă. Decât interacțiunea cu un părinte iritat, plictisit, fără răbdare, mai bine interacțiunea cu alți copii în spațiile amenjate pentru joacă.

Desigur mișcarea zilnică previne obezitatea! Știm că statul la TV este un factor de risc în a dezvolta această problemă. Din punctul meu de vedere, o abordare holistică (hrană, disciplină, joc) are șanse mai ridicate de a avea efectul scontat în prevenirea obezității.

• Există vreo “formulă” ideală de amenajare a  locurilor  de joacă din punctul de vedere al psihologului, în așa fel încât  beneficiile pe care le însumează jocul să fie cât mai condensate?

Nu pot afirma că există o “formulă magică” în amenajarea locurilor de joacă, însă cred că ar trebui aduse la un loc acele resurse care să-i solicite cât mai mult fizic și intelectual. De asemenea, ar trebui ca amenajarea unui loc de joacă să fie una diversificată, care să-i ofere copilului multiple variante de a-și utiliza abilitățile fizice și cele mentale, care să nu îl plictisească și care să-i ofere posibilitatea de a se juca în cât mai multe feluri cu putință și, astfel de a-și dezvolta, alături de alți copii, creativitatea.

• Ca psihoterapeut intrați frecvent în  contact cu problemele copiilor. Recent ați lansat o carte dedicată lor, intitulată “Magia fluturașilor”. Se poate face terapie prin joacă când vorbim de cei mici?

Cu siguranță se poate face terapie prin joc! Prin joc, terapia cu copiii are cele mai  bune rezultate!

Cartea mea recent apărută, “Magia fluturașilor” este foarte potrivită, mai ales, școlarului mic. În paginile acestei cărți, am oferit, într-o variantă extrem de atractivă, și pe înțelesul celor mici, câteva soluții la problemele cu care, cu certitudine, aceștia s-au confruntat sau cărora, în prezent, trebuie să le facă față: anxietate, timiditate, fobie socială, panică, diverse temeri sau frici. Astfel, prin intermediul poveștilor și simpaticelor animăluțe pe care cei mici le întâlnesc în paginile cărții, aceștia înțeleg că ceea ce îi deranjează nu este de nedepășit și că, alături de părinții lor, pot fi niște învingători.

• Sunteți specializată în psihoterapie integrativă, creați strategii psihoterapeutice personalizate și oferiți viziuni noi de abordare integrativă. Cum considerați programa grădinițelor și școlilor primare din România în ce privește activitățile de joacă?

Din păcate, nu vreau însă să generalizez, dar încă în multe școli, pedagogia se bazează pe umilință. Aceasta nu înseamnă doar bătaie, astea sunt excepții. Umilința înseamnă și să-l pui cu mâinile sus în fața clasei, să îl jignești în fața colegilor, să îi distrugi, într-o formă sau alta, personalitatea pe care și-o construiește. Să nu uităm că, într-o măsură extrem de mare, copiii învață din exemple!

În ceea ce înseamnă atitudinea față de joc, am constatat că este ignorată, mai ales în cadrul școlilor primare, dorința copiilor de a se juca cu ceilalți colegi. Dacă întrebi copilul mic ce îi place mai mult la școală îți va spune că pauzele în care se joacă. Dar pauzele sunt și așa prea scurte, și, în multe situații, învățătorii îi pedepsesc pe copii ținându-i pe durata puzelor în clasă, privându-i de bucuria de a se juca. Și astfel, copilul ajunge să urască școala. În plus de asta, în multe situații, maniera de predare este învechită și rigidă, punând prea puțin accentul pe joc, modalitatea prin care copilul învață și asimilează informațiile cel mai bine. Mai mult, copilul primește excesiv de multe teme pentru acasă care, din nou, îl privează de bucuria jocului. Nu este o situație normală, și ar trebui să atragă atenția factorilor abilitați. Pentru că, astfel, și vorbesc din experiența mea de psihoterapeut, copilul, sub presiunea școlii, ajunge la “burnout” și în cabinet și mă întreabă nedumerit de ce el nu are timp de joacă.

• Un cuvânt de încheiere pentru cititorii noștri?

Vă mulțumesc că mi-ați dat șansa să îmi exprim câteva puncte de vedere. Concluziile trase în urma activității terapeutice nu sunt îmbucurătoare. Tot mai mulți copii obosiți, surmenați de presiunea școlii, ancorați mai mult în lumea virtuală decât în cea reală, sunt privați de bucuria jocului. Dragi părinți și cadre didactice nu uitați că, mai ales în prima copilărie, micuțul trebuie să se joace cât mai mult cu putință pentru a putea deveni, ulterior, un adult sănătos fizic și mental, capabil să facă față stresului cotidian. De asemenea, m-aș adresa părintelui: să nu uite că are sub aripa sa un fluturaș care va ajunge să crească mare. Astfel, el are datoria de a face tot ceea ce îi este în putință să-i ofere acestuia confortul fizic și psihic necesar unei dezvoltări armonioase.