Este inteligența condiționată de joacă?

Când vorbim despre joacă, ne gândim aproape cu toții că aceasta este un apanaj al copiilor. Să fie oare adevărat? Ce forță modelatoare și transformatoare conține acest proces numit  joacă?

Un pionier al cercetării în materie de joacă, dr. Stuart Brown, spune cu umor că joaca, alături de fantezie, înseamnă mai mult decât distracție, în prezentarea video “Joaca e mai mult decât distracție” (TED.com in Engleza). O copilărie plină de joacă va forma adulți fericiți și inteligenți, și-i va menține așa la orice vârstă.

Cercetările doctorului Brown subliniază că jocul nu înseamnă doar bucurie și energie, ci este profund implicat în dezvoltarea inteligenței umane, devenind astfel vital.

Punctul de plecare al cercetărilor sale l-a constituit un element comun din declarațiile unor persoane cu comportament și manifestări anormale (criminali), și anume lipsa jocului în copilărie. Apoi, de-a lungul carierei sale a intervievat mii de oameni pentru a cataloga diferitele lor relații cu joaca, menționând o corelație puternică între succes și activitățile de joacă. Cartea sa “Play”, descrie impactul pe care-l are jocul în viața fiecăruia.

Dezvoltare prin joacăSprijinit de Sociatatea National Geografic și de Jane Goodall, dr. Brown a observat cum se joacă animalele în sălbăticie, ajungând la concluzia că însuși conceptul de joacă implică un comportament evoluat, important pentru bunăstarea și supraviețuirea animalelor, în special a celor cu o inteligență superioară.

Puterea jocului este una copleșitoare. Chiar și prădătorii se pot juca și pot interacționa cu alte animale prin joacă, transformându-și comportamentul și reacțiile.  Absența jocului provoacă comportamente anormale și predispune la agresivitate și depresie, atât în lumea animală cât și în cea umană.

Prin intermediul organizației sale, National Institute for Play, dr. Brown speră să extindă studiul jocului și a noțiunii de joacă, într-o știință esențială și vitală, care poate ajuta oamenii de pretutindeni să se bucure și să se implice în joacă pe tot parcursul vieții.

Au nevoie adulții de joacă?

“Brown construiește un caz convingător despre importanța recreerii, despre rolul acesteia în creativitate și succes, insistând asupra faptului că și adulții au nevoie de asta”, spunea revista Discover Magazine.

Da, și adulții au nevoie de joacă. Cercetările efectuate au demonstrat încă din secolul XV, preocuparea și implicarea adulților în diferite forme de joacă. S-au observat doar într-o singură imagine, 24 de jocuri și concursuri diferite, în care erau implicați adulți, în locuri publice. Cultura noastră a pierdut de-a lungul timpului esența și universalitatea jocului, cedând spațiu unor activități, care de cele mai multe ori, nu implică nicio parte de recreere.

Oboseala și stresul sunt noțiuni predominante ale societății noastre, în contextul lipsei de recreere prin joacă, atât la adulți cât și la copiii de toate vârstele. Beneficiile incomesurabile ale jocului nu pot fi contestate, iar implicațiile pe care le dezvoltă joaca sunt de asemenea uimitoare.

De cealaltă parte, spontaneitatea jocului naște erupții de bucurie, din partea tuturor celor implicați, creierul acestora construind o “platformă” de implicare, care crează perspective noi de dezvoltare. Joaca nu se poate analiza doar dintr-un punct de vedere. Îți trebuie mai multe feluri de abordare, pentru a realiza cât de covârșitoare sunt implicațiile acesteia, în rândul nostru, al tuturor.

Inteligență prin joacăEste joaca o forță miraculoasă?

Spontaneitate, bucurie, libertate, abilitate, creativitate, fantezie, distracție, amuzament, recreere sau relaxare, sunt câteva dintre atributele jocului. V-ați putea închipui o lume fără joacă? Lipsa ei ne-ar face îngrozitor de săraci. Fără fantezie, fără distracție, fără provocări amuzante.

Pe de altă parte, suntem structurați să avem nevoie de joacă, de relaxare și recreere, de socializare și interacțiune. Toate acestea capătă valori incredibile prin joacă. Jocul are acea forță transformatoare care ne modifică atitudinile și reacțiile. Poate transforma starea psihică și fizică, favorizează încrederea și stimulează interacțiunea, aduce umorul și amuzamentul în prim plan, producând nenumărate beneficii în plan emoțional.

Mari sau mici, toate ființele cresc și se dezvoltă optim prin joacă. Avem nevoie de joacă, de tot ce înseamnă ea, pentru a funcționa psihic, fizic și emoțional. Gesturi, mișcări, trăiri, conectivitate, adaptabilitate, toate ne sunt necesare în egală măsură atât în copilărie cât și la maturitate. Ne dezvoltăm și evoluăm prin joacă,  ne distrăm și socializăm, devenim creativi și relaxați.

Este necesar să ne reamintim că joaca nu are vârstă, arie socială sau contraindicații. Este un limbaj universal, reconfortant și amuzant, un proces miraculos, care îmbină o sumă complexă de beneficii, o pârghie valoroasă spre sănătatea oricărei societăți și o resursă indispensabilă de creativitate și umor. Așadar,  jucați-vă!