Site icon Blog de discuții Loftrek

Spații publice inovatoare – Imagination Playground

Vă mai amintiți jocurile acelea de construcție, cu tot felul de triunghiuri, cuburi, conuri și cilindri din lemn, utilizate în special în perioadele reci când nu prea puteam ieși la joacă? Erau nelipsite din arsenalul de joacă al fiecărui copil. Petreceam ore întregi construind și inventând forme de castele, case, garaje sau orice altceva ne trecea prin minte. Piesele erau mici, dificil de echilibrat și foarte ușor de rătăcit, astfel încât în scurt timp deveneau din ce în ce mai puține, insuficiente pentru proiectele noastre imaginative.

Acum e mult mai ușor. Ați auzit de Imagination Playground?

Ce este Imagination Playground?

Un sistem de joacă mobil, compus din bucăți mari, albastre, de forme și mărimi diferite,  realizate dintr-o spumă ușoară, non-toxică, fiind totodată și un sistem de joacă inovator, care transformă orice spatiu  într-un loc de joacă.

Spre deosebire de celelalte jocuri sau jucării, Imagination Playground nu impune copiilor reguli sau sugestii prestabilite, lăsându-i pe aceștia să decidă singuri întregul concept de joacă.

Care sunt elementele de bază?

Este format din trei elemente de bază, care favorizează un mediu dinamic, centrat pe creativitate:

Ce conține?

Conține o mare varietate de piese de construcție incluzând cuburi, cărămizi, rotițe, piese curbe și cilindri, componentele fiind însă greu de pierdut. Ele au diferite găuri sau forme care se potrivesc în moduri care permit conturarea sau continuarea ideii unui copil.  Piesele se pot asocia sau conecta în combinații multiple, realizând astfel un timp de joacă îndelungat.

Ce calități are comparativ cu alte jocuri similare?

În primul rând este un sistem de joacă, nu un joc. Asta înseamnă că nivelul său de complexitate este unul superior, numărul de utilizatori simultan fiind foarte mare. Nu este condiționat de reguli și sugestii de joacă preconcepute și nu este limitat de spațiu. Dimensiunea și forma pieselor este originală, iar manevrabilitatea lor implică mișcare, jocul fiind unul activ. Este utilizat cu succes atât în interior cât și în exterior, contribuind la dezvoltarea emoțională, socială și intelectuală. Dezvoltă abilitățile cognitive și imaginative, combină toate beneficiile jocurilor educative și logice cu dimensiunile la scară mare, utilizabile în viața reală.

Ai un spațiu vizitat de cei mici și vrei să captezi atenția ? Dorești să oferi posibilități extinse de creativitate copiilor de toate vârstele? Vrei să-ți delectezi vizitatorii cu ceva nou, interactiv, educativ?

Află mai multe informații despre acest sistem de joacă! Închiriază și testează Imagination Playground!

Exit mobile version