Site icon Blog de discuții Loftrek

O poveste ca un film – Locul de joacă Scutelnici

Se spune că fiecare om și fiecare lucru are o poveste. Poveștile sunt vise la început, care se transformă în dorințe și mai apoi în realizări. Unele sunt simple, altele complicate, iar unele dintre ele sunt de-a dreptul uluitoare. Aceasta este o astfel de poveste, cu o zână bună și mulți oameni frumoși.

Ileana Cunniffe Băiescu  s-a născut într-o familie cu zece copii în satul Lipănescu, comuna buzoiană Scutelnici, acum 40 de ani. Săracia și greutățile făceau parte din cotidian iar lipsurile erau multe și parcă nu se mai terminau.

Prin ‘90 Ileana urma să treacă în clasa a sapte-a. Își petrecuse vacanța la o mătușă din Câmpina, cu care fusese la mare și era foarte entuziasmată. Curând însă, la întoarcerea acasă entuziasmul dispăruse lăsând loc mâhnirii și deznădejdii. Șase dintre frații ei fuseseră dați spre adopție din cauza sărăciei și a neajunsurilor.

Șocul Ilenei a fost cu atât mai mare cu cât nu-și luase rămas bun de la ei, nu știa unde plecaseră și nu le putea da cadourile aduse din vacanță, pentru care strânsese bani toată vara.

Suferința era enormă. Cum să pierzi 6 frați deodată? Cum să se lipsească de ei, cei cu care-și petrecuse tot timpul și împărțise totul?

Cu o revoltă specifică vârstei adolescentine, Ileana a plecat de acasă mutându-se la mătușa sa, încercând să se acomodeze și să afle ce s-a întâmplat cu frații ei.

Îi era dor de ei în fiecare zi, și se temea să nu fi fost luați pentru experimente medicale sau organe, căci în vremea aceea se auzeau povești îngrozitoare despre aceste lucruri.

Nu după multă vreme a aflat că doi dintre frații săi, cei mai mici, fuseseră dați în Irlanda, ceilalți doi unei alte familii tot acolo, dar dintr-o altă zonă, unul în Anglia și unul în America.

A mai aflat că una din familiile în care erau doi dintre frații săi adoptați lăsase adresa din Irlanda pentru cazul în care părinții sau rudele vor dori să știe ce se întâmplă cu ei.

Doi ani le-a tot scris Ileana frățiorilor săi fără să primească vreun răspuns, apucându-se între timp să învețe limba engleză, pentru a putea vorbi atunci când se vor vedea. După o vreme a avut parte de o surpriză minunată: mama adoptivă a frățiorilor din Irlanda venise să o caute.

Cadoul ei de majorat a fost reîntâlnirea cu frații săi din Irlanda, emoționantă și unică.

În 2008 a urmat regasirea surorii sale din Manchester, Anglia, iar mai apoi, abia în 2016 a fratelui din America, care se mutase și el în Anglia la câțiva ani de la adopție, și locuise la mai puțin de o oră jumate distanță de sora lui, în toți acești 20 de ani.

Pentru a-l găsi pe Victor, fratele din America, Ileana înființase o pagină de facebook intitulată Copiii niciodată uitați ai României” iar în timpul căutărilor, sute de tineri i-au cerut ajutorul pentru regăsirea celor dragi.

În trei ani de activitate pe pagina de internet creată au fost înregistrate peste 1.000 de cereri de căutări de familii, dintre care 250 de familii sau rude din România care sunt în căutarea copiilor dați spre adoptie. Până în prezent, Ileana alături de voluntarii paginii Facebook, au ajutat la găsirea a peste 400 de familii ale copiilor adoptaţi.

Povestea nu se oprește aici. Ileana s-a căsătorit cu un irlandez și s-a stabilit acolo. Și-a dus apoi mare parte din familie cu ea și este fericita mamă a cinci copii minunați.

O mare parte din suflet i-a rămas aici, în România, în sătucul unde crescuse, și și-a dorit tare mult să facă ceva pentru copiii celor rămași acolo, prietenii ei din copilarie. Așa s-a născut dorința de a le împlini măcar un vis, acela de a avea propriul lor loc de joacă.

N-a fost ușor, a organizat împreună cu oameni dragi strângeri de fonduri, s-a luptat pentru a-și împlini visul, al ei și al celor peste 300 de copii din satul natal. Banii provin în cea mai mare parte din donații de la tineri din România care au fost adoptați în străinătate și pe care Ileana a reușit să-i ajute să-și găsească familiile biologice. Montarea și instalarea echipamentelor a fost făcută de grupul de motocicliști voluntari Roata de Foc RC din Câmpina, Prahova, ajutați de câțiva cetățeni din comună.

Acum câteva săptămâni locul de joacă a fost inaugurat cu multă veselie. Este întins pe un spațiu generos, și are o mulțime de echipamente de joacă și sport: tobogane, balansoare, tiroliană, leagane, trasee de sport, poduri mobile și fixe, panouri distorsionante, carusel, suporturi de biciclete, măsuțe și bănci.

O zână bună și un vis transformat în realitate. Un om minunat alături de alți oameni minunați. O poveste frumoasă despre cum sa fii învingător, despre a alege să te implici și despre răbdarea de a-ți aștepta timpul împlinirii.

Exit mobile version