Unde se joacă copiii cu dizabilități?

Știm cu toții că jocul este o parte esențială a dezvoltării fizice, emoționale, mentale și sociale a fiecărui copil. În cazul copiilor cu dizabilități, jocul are și rol terapeutic, cu implicații fizice și emoționale. Și ei au nevoie să-și utilizeze mușchii ca oricine altcineva, dar și să socializeze și să interacționeze cu alți copii.

Subiectele referitoare la educația incluzivă sunt abordate frecvent, însă promovarea și implementarea merge mult prea încet. Deși este o obligativitate pentru administrațiile locale să asigure la locurile de joacă și echipamente pentru copiii cu dizabilități, acest fapt este adesea ignorat. Să fie din cauză că uităm frecvent de accesibilitate?

Despre educația incluzivă am vorbit în urmă cu un an, cu Ștefan Dărăbuș, director regional al Hope and Homes for Children (HHC) și coordonator de programe în Europa Centrală și de Sud. Loftrek pomenea atunci de contextul românesc actual și de direcțiile concrete de acțiune în ce privește educația incluzivă în România.

Ne bucură să vedem că lucrurile încep să se schimbe!

După București, Alexandria, Târgu-Jiu și Arad, orașe precum Timișoara, Sibiu și Vaslui vor amenaja în perioada următoare locuri de joacă cu echipamente speciale pentru copiii cu dizabilități, primul dintre ele fiind deja finalizat la începutul acestui an, în Timișoara.

Pașii sunt timizi comparativ cu nevoile existente în acest sens. Din cele 41 de județe din țară, câte oferă medii de integrare incluzivă? Câte locuri de joacă dotate cu echipamente pentru copiii cu dizabilități aveți în orașul vostru? La nivel național câte programe sau investiții care susțin accesibilizarea infrastructurii educaționale și a mediului se finalizează anual? Mult prea puține față de nevoile existente, rămânând încă multe de făcut.

Conform IPP (Institutul pentru Politici Publice), cadrele didactice din România au urmat în proporție de 86% cursuri sau seminarii cu privire la incluziunea copiilor cu dizabilități. Mulți dintre ei s-au implicat în programe de susținere ale acesteia. Sunt lucruri pozitive, care ne bucură și ne stimulează. Totuși, mai avem de lucru în ce privește educația incluzivă din țara noastră.

În raportul Unicef din 2013 numărul copiilor cu dizabilități din România era de 73.216. Dintre aceștia 50% aveau handicap grav, 20% handicap accentuat și 30% handicap mediu și ușor. Anul trecut, potrivit datelor oficiale, în România erau înregistraţi 70.647 de copii cu dizabilităţi. Dintre aceștia 40% nu erau incluși în nicio formă de învățământ (Mediafax). Putem observa o ușoară scădere, însă numărul copiilor cu dizabilități rămâne unul semnificativ.

Câți dintre noi știu cu adevărat ce înseamnă “nevoi speciale”? În general preferăm să nu ne gândim la asta. Dar acești copii există, sunt vecinii, colegii, prietenii, cunoscuții noștri.

Nevoile speciale definesc orice tip de diversitate integrată naturii umane: dizabilități locomotorii, de vedere, auditive, autism, sindrom Down, tulburări hiperkinetice sau orice altă nevoie specială.

Abordarea de către Uniunea Europeană a problemelor dizabilității se bazează pe modelul social. Totuși drepturile acestor copii de a participa la viața socială în mod egal și deplin sunt adesea încălcate. Facilitarea participării active la viața socială a copiilor vulnerabili ar trebui să fie o preocupare a fiecăruia dintre noi. Aceasta ar conduce la înlaturarea obstacolelor care crează discriminări.

Avem nevoie de rampe de acces în instituții și mijloace de transport, mobilier urban accesibil celor cu probleme locomotorii, trotuare și trasee pietonale corespunzătoare. Ne trebuie sisteme de traversare a intersecțiilor, toalete accesibilizate, softuri asistative pentru copiii cu deficiențe de vedere. Sunt necesare echipamente de joacă pentru copii cu nevoi speciale și facilitati de acces în ariile sociale. Echipamentele de fitness ar fi de mare ajutor atât în procesul de recuperare cât și în cel de întreținere. Toate acestea constituie lipsuri acute pentru persoanele cu dizabilități.

Cine sunt “actorii“ câmpului social/educațional care ar trebui să ofere alternative pentru facilitarea trecerii la educația incluzivă?

Noi. Cu toții. Când trăim în mijlocul oamenilor formăm și reformăm opinii, construim strategii, putem face diferențe! Cei din învățământ și administrație, politicienii, preoții, întreaga societate civilă poate contribui la implementarea educației incluzive. Cum? Prin acțiuni publice și administrative sau cu inițiative ale comunităților.

Putem spori șansele de integrare pentru copiii cu nevoi speciale, prin politici de informare cu privire la educația incluzivă, prin creșterea gradului de conștientizare și prin implicare directă. Sporindu-le accesibilitatea, nu numai la locurile de joacă ci în orice alt spațiu public, vom elimina bariere și vom contribui semnificativ la crearea unui mediu social, favorabil tuturor.

Vrei să ne ajuți la completarea hărții naționale a accesibilității locurilor de joacă?

Completează mini chestionarul și spune-ne dacă locul de joacă din zona ta este incluziv!

Implică-te! Depune o cerere pentru echipamente incluzive la primăria ta! Arată că este important pentru tine și comunitatea ta să existe condiții de accesibilitate pentru toți copiii!