Cum construiești un loc de joacă? Simplu. Întreabă-ți copilul!

Dacă copilul tău ar putea alege un loc de joacă, cum ar arăta acesta? L-ai întrebat în ultima vreme ce-i place sau ce nu, la locul lui de joacă?
loc de joacă a

Naturalete prin echipamente de joaca din lemn

Am fost vizitată de curând, de către  nepoata mea de 5 ani, care locuiește la Londra. Părinții ei mă rugaseră să stau cu ea câteva ore, datorită unor chestiuni care trebuiau rezolvate urgent. Din momentul când a intrat m-a privit ușor suspicioasă, și surprinzător, și-a adus aminte de mine. A ezitat o clipă, apoi m-a înlănțuit cu mănuțele ei micuțe și catifelate, asortând acestei îmbrățișări și cel mai spectaculos zâmbet pe care-l văzusem în ultima vreme. Era fermecatoare și perfectă. Cu ochii mari, curioși și cercetători, un zâmbet fabulos, părul lung de culoarea mierii și ceva mai înaltă decât suportul meu de umbrele, era sursa perfectă de regenerare a bunei dispoziții.

Am rămas curând doar noi două, și în scurt timp, după ce mi-a inspectat curioasă colecția de pantofi a ridicat ochii spre mine. Mi-a spus că vrea la joacă, iar eu am încercat să mă ”scot” oferindu-i câteva cărți cu poze. M-a privit nedumerită, apoi a replicat cu un zâmbet dezarmant: La tine nu este playground? În clipa urmatoare eram în drum spre locul de joacă, aflat la câteva blocuri mai încolo. A fost incredibil de surprinsă când l-a vazut. Era o zi caldă, și era destul de aglomerat, fiind perioada de vacanță. N-a pornit val-vârtej la joacă, așa cum mă așteptam. Am privit-o curioasă. Se uita cu un zâmbet persistent, cercetând cu privirea întreaga locație. Apoi a exclamat încântată: Ce frumos! Am aflat mai târziu de ce această încântare și surpriză referitoare la locul acela. Era un loc de joacă cu echipamente foarte drăguțe și totodată foarte diversificate. Erau balansoare, leagăne, tobogane și căsuțe de joacă, foarte pitorești, oferind o personalitate aparte locului. Aveau însă un numitor comun: lemnul.  Am trecut de multe ori pe acolo, dar niciodata nu l-am analizat. Îmi amintesc că îmi plăcuse doar ca design, fără să mă gândesc prea mult la structura lui. Când mi-au spus părinții fetiței că motivul de încântare a fost cu siguranță lemnul, am realizat că era într-adevăr diferit. Acolo unde era ea obișnuită să se ducă la joacă, erau locuri de joacă din metal și sticlă. Văzând lemnul ca material predominant a fost foarte plăcut surprinsă, încântată și fermecată de aspectul inedit.

loc de joacă b

Lemnul – prietenos, neted, placut

Când am întrebat-o de ce i-a plăcut atât de mult, mi-a spus că leagănele nu erau fierbinți și erau fine. Am remarcat că nepoata mea sesizase aspecte la care nu m-aș fi gândit niciodată, și anume că lemnul, în ciuda faptului că stă la soare, la temperaturi ridicate, își păstrează finețea și prospețimea când intri în contact cu el, comparativ cu metalul sau sticla, care se supraîncălzesc. Mi-a mai spus că-i plac căsuțele de joacă fiindcă seamănă cu cele din poveștile de la grădinița, și că Albă ca Zăpada precis locuia într-una exact așa. A adăugat că a putut să se cațere până la acoperiș, fiindcă vedea mai bine și nu-i bătea soarele în ochi. N-am înțeles ce legatură are decât după ce mi-a explicat că la ea acasă nu prea putea să facă asta, fiindcă lumina soarelui reflecta în acoperișul căsuței și-l făcea prea strălucitor. Good point, mi-am spus, faptul că lemnul nu reflectă lumina cum o fac metalul sau sticla era un avantaj maxim pentru ea, se putea uita în sus fără să fie agresată de lumină, acest lucru sporindu-i performanțele cu care desigur, s-a lăudat întreaga zi.

Pitorescul lemnului este pe deplin justificat. Mai mult, civilizatia lemnului este ridicată la nivel de credință, în Maramureș. Oamenii de aici au fost dintotdeauna credincioși lemnului, caruia i-au dat cele mai diferite forme. De la blidul din care mancau, până la acoperișul casei sau bisericile la care se închinau, totul era lemn. Porțile caselor, cu stâlpii conținând obligatoriu celebrele motive populare, funia, soarele și arborele vieții, sunt definitorii pentru legatura indestructibilă dintre lemn și oamenii locului. Cred că locurile de joacă din lemn nu sunt doar pitorești, ci au și o personalitate aparte. Ne sunt familiare pentru că suntem obișnuiți cu textura lemnului. Naturalețea lui face parte din normalitatea noastră, amintindu-ne de vechile noastre jucării. Lemnul are viață, trăiește în forme multiple, împrumutând calitațile sale tuturor obiectelor create din el. Echipamentele de joacă din lemn nu fac nici ele excepție. În ciuda formelor moderne, au o distincție aparte, fiindcă materia din care provin este una vie, primordială. Ne leagă de ancestral, de tradiții, ne insuflă familiaritate și comfort, ne amintește de copilărie. Este ecologic și are resurse regenerabile, este rezistent și durabil. Este ideal pentru orice fel de locuri de joacă.

loc de joacă c

Joaca, siguranta atingerii

Nu m-am gândit până acum la un material în felul acesta. N-am atribuit trăsături niciunui produs, fiindcă n-am știut să privesc în acest mod. Clasificările mele se făceau după criterii precise, modernismul fiind unul dintre ele. Într-o lume super modernă clasicul trece deseori nebagat în seamă. Și nu pentru că n-ar fi la fel de rentabil, sau durabil, sau plăcut la vedere. Pentru că suntem mereu în căutare de nou și de diferit, umbrim deseori farmecul tradiției, al simplității. Copii au o lume aparte, simplă și clară. La ei definițiile sunt scurte și concise, știind să recunoască dintr-o simplă privire ceva diferit. Ar trebui să-i întrebăm mai des ce le place și mai ales de ce. Cu siguranță ne vor aminti lucruri pe care le-am uitat în alergarea noastră după inedit. Și vom învăța că orice lucru are definiții variabile.